Proiect video


Suma strânsă (14.05.2020) – 40.000+ lei

Biserica Nicolina dorește să fie o binecuvântare pentru fiecare membru al ei, dar și pentru cei din jur care au nevoie să audă despre dragostea Lui Dumnezeu pentru ei.

Cu toții ne întrebăm zilele acestea: Ce se va întâmpla după ce va trece situația de carantină? Va fi posibil să ne vedem din nou la biserică?  Nu știm când se vor redeschide bisericile, nu știm ce reguli noi vor fi, însă credem că Dumnezeu are totul sub control și, la momentul potrivit, ne vom bucura împreună și vom avea părtășie unii cu alții. Doamne, adu acel moment cât mai rapid și până atunci, ține biserica unită!

Însă, v-ați gândit că nu toți vom putea participa la serviciile divine din biserică? Poate vă întrebați: De ce? Pentru că o parte din membrii bisericii au o vârstă mai înaintată, sunt bolnavi și nu pot veni la Casa Domnului, iar alții sunt plecați peste hotare. O parte din membrii menționați mai sus participat împreună cu noi la închinare în ultimele săptămâni, însă ei nu vor putea veni la biserică atunci când acestea se vor redeschide.

“Îmi lipsește întâlnirea cu frații și corul, dar m-am bucurat să pot participa la întâlnirea de pe Zoom de duminica trecută. Sper să pot participa și la întâlnirea viitoare.”


Să ducem Evanghelia acolo unde nu poate ajunge


Ce presupune acest proiect?

Dacă dorim ca programele bisericii să fie transmise pe canalul Youtube și pagina de Facebook, este nevoie să cumpărăm un echipament video special. Credem că este important ca, cei care nu sunt împreună cu noi, să poată avea acces la timpul de închinare al bisericii și suntem convinși că transmiterea online a unor programe ar fi o mare binecuvântare pentru ei.


Cine va beneficia de acest proiect?

-fiecare membru al bisericii care, dintr-un motiv sau altul, nu va putea lua parte la serviciul divin o perioadă mai scurtă sau mai lungă.

– cei care sunt în vârstă și care nu se pot deplasa la biserică.

– cei care sunt plecați peste hotare, dar încă sunt membrii ai bisericii.

– rudele noastre, prietenii noștri și colegii noștri care trebuie să audă despre dragostea lui Dumnezeu. Unele dintre ele au rețineri în a participa la o slujbă într-o biserică evanghelică, iar vizionarea unui program online i-ar putea ajuta în decizia de a vizita biserica.

“Mă bucur că și o parte din familia mea, care nu vine la biserică, ascultă acum Cuvântul lui Dumnezeu pe YouTube”


De ce echipamente este nevoie?


Cât costă acest proiect?

Putem strânge această sumă dacă vom găsi:

– 360 de membri care să dea 100 de lei sau

– 100 de membri care să dea cate 360 de lei sau

– 36 de membri care să dea 1000 de lei sau 

– 10 membri care să dea cate 3600 de lei


Orice sumă este bine-venită 

Este important să ne reamintim că Dumnezeu așteaptă ca dărnicia noastră să fie pe măsura binecuvântărilor pe care le-am primit din mâna Lui. Unii dintre dumneavoastră vor putea să dăruiască o sumă mică, insă unii vor putea dărui mai mult. Orice DAR FINANCIAR pentru acest proiect este bine-venit, lucrul important fiind să dăruim din toată inima.

2 Corinteni 9:7b “…pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.”


Suma strânsă (14.05.2020) – 40.000+ lei